Context: Am răcit like a motherfucker. Am card Premium Plus la Regina Maria. Sun să cer un medic.

Aseară acas’ la Meghe,
Dă-i cu whisky de 8 ori.
Apoi cu berea de veghe;
Băieții fumează flori.

Trotil să previn răceala
Ce de ieri dădea târcoale.
Dar la două-mi vine boala
Febră, muci și corpul moale.

Vin la muncă, deci încerc
Cât de cât să funcționez
Dar parcă mă-nvârt în cerc
Mi-e greu și să butonez.

Dar la firma cu mult soare
Avem card la Reginuță
Premium Plus; deci da, se sare
Chiar de trag o bășinuță!

Pun mâna pe celular
Și formez încrezător
Cu durere-n mădular
Cer medic aleator.

Dar să vezi surpriză, bro!
Căci operatorul spune:
“Unde te grăbești, mă? Hoo!
Tu chiar crezi că e pe bune?”

Și m-asistă el pe loc:
“Premium Plus e de fapt Minus.
Doctori nu avem pe stoc
Oricum nu-i mortal la sinus.”

Stau ca prostu și mă uit
În timp ce tripez pe febră
La cardul cel lăcuit
Cu aspect luxos…o zebră?

Realitatea se destramă
Zebra aleargă pe card
Premium Plus pe ea o cheamă
Tot mai rău încep să ard.

Și-mi imaginez o lume
Plină de hapsâni și hoți
Ce pozează-n prinți și zâne
Să ne ia banii la toți.

Păi să vezi când m-oi trezi
Cum desfac frumos contractul
Chiar dacă nu ai să crezi,
Căci acu-i semnat cu dracul.

Alexandra mă salvează
Cu apă și pastiluțe
Pe când Regina dansează
De la multe cafeluțe.

Context: Primesc “brief”: mesaj de La mulți ani de maxim 1 line. Pentru un client.

Vine brief de dimineață
Cu specificații clare.
“Vrem un copy, nu o clanță;
Că azi nu-i zi oarecare.”

Azi e ziua unui șef;
Mare boss peste regat;
N-ajunge nici Master Chef;
Pân la nasu-i de-mpărat.

Șefuleții de sub șef
Se agită în clădire
Cum facem să-i facem chef
Poate ne dă o mărire.

“Brief la Shorty” zice unul
“Face el copy-urare!”
“Și de-i dăm feedback cu tunul,
Sigur scoate una tare!”

Așadar primesc job order
Cu cod roșu de urgență.
Pun propuneri multe-n folder;
Dar să vezi impertinență.

Vine feedback una două:
“Nu e bine; vrem mai multe!
Plus o abordare nouă
De pe scaun să ne mute!”

“La mulți ani, măria ta!”;
“Să trăiești, Bossean Versace!”
“Doamne-ajută-n casa ta,
banu gros să se descarce!”

Nu e bine nici acuma!
Nu e bine niciodată!
“Nu e bine” zic întruna!
Nu e bine înc-o dată!

“Vai de pulicica mea!”
Mă gândesc privind în gol
Uite-așa m-oi interna
La Obregia-n subsol!

Nu era oare mai bine,
Urarea s-o faci din suflet?
Simplu, așa cum îți vine;
Nu cusută cu ață albă, falsă ca o babă-n cadă, arsă ca o farsă proastă, de plastic ca o nevastă ce-a avut freză cu creastă, dar susține că e castă.