Context:

Rapperul DMX a venit în România. Este implicat într-un accident rutier, fiind acostat de 1 preot.

Între Elemc România și Pipera cea din nord,
DMX își rupe nara în mașina lui cea sport.
A sosit pe Henri Coandă cu o oră întârziere;
Și-acu dă cu cox pe haine de la gropile mizere.

Iritat nevoie mare, dar bine intenționat,
Trage cât poate de tare praful proaspăt cumpărat.
Apoi se uită pe geam și vede cocălărete;
Iar acum e agitat și începe să regrete.

O idee salvatoare de la doamna asistentă;
Ce în bluntul foarte gros îi toarnă ca o dementă.
DMX acum fumează și kickul pe spate-i urcă
Câinele se relaxează și de vremea proastă uită.

Dar să vezi nenorocirre, că prin nori Domnul privește;
Și-l zărește pe-al meu rapper cum o arde gangsterește.
Cum a tras el cocaină și-a fumat verde ca nuca;
Cu mâna pe asistentă, pula sa-i precum măciuca.

Dumnezeu se enervează și coboară din sprâncene,
Iar pe Popa Mihăiță simte că îl ia Moș Ene.
Nu-nțelege ce se-ntâmplă și de ce îi e iar somn;
O fi de la dezlegare, că la prânz și-a dat somon.

Revenim în super sport și la rapperul legendă,
Care înc-o asistentă vrea să-și treacă pe agendă.
Însă când lumea-i mai dragă, fulgerul lovește tare;
Iar pe DMX deodată pe la coaste ceva-l doare.

N-apucă să înțeleagă  ce se-ntâmplă-n jurul lui
Noi privim de sus sceneta: cascadorii râsului.
Mașina lui Mihăiță făcută acordeon
Nici popa nu înțelege că azi a fost un pion

Singurul care zâmbește, mulțumit de rezultat
Este cel care privește de sus ca un împărat
Că Doamne vede de toate și în totul dânsul este
Dar de-ți dai coca cu iarbă nu scapi fără o poveste.

Context:

Căutăm Copy Digital.

Mail sau viruși la hr@saatchi.ro

 

E la modă poezia
Ca Gaga acum doi ani
“Scrie, Shorty, toată ziua!
Ca să-ți dăm și mai mulți bani!”

Acum vrem să angajăm
Creativ de rară rasă
Pe care să-l downloadăm
Din online la noi în clasă.

Vrem un copy digital,
Să îi placă megabiții.
Să fugă de ce-i banal,
Nu precum sunt toți tâmpiții.

Din cerințe vă mai spun
Că-l dorim devirusat,
Spălat bine cu săpun
Şi pe mâini, dar şi pe cap.

Internetul să-l cunoască
Dincolo de porn cu capre,
De la job să nu chiulească,
Că pedepsele sunt aspre.

Să trecem la experiență:
Vreau să fie foarte clar –
Doi, trei ani, nu vreo demență,
Dar nici să-mi vii preșcolar.

Acum să vă zic de bine,
De răsplată și de bani.
La Saatchi deja se știe
Că-i ca la americani:

Faci treabă și îți și place?
Curge banul precum apa!
Ai viruși la carapace?
Well… this ain’t no motherfuckin’ charity!

Dacă a sunat prea dur
Sau ceva nu s-a pupat,
Vă jur că sunt grav mahmur,
Căci azi noapte am turnat.

 

 

Context:

Căutăm creativi. Copy, Art, Echipă, whatever, motherfucker:

 

Clubul Saatchi se deschide
Dar cum totu-i limitat
Câștigi numai de te ține
Să fii intervievat.

Cum te cheamă? Al cui ești?
Ești doar Copy? Unde-i Artul?
Ia zi, ce simți când muncești?
Dar concepte-ți poate capul?

Ani vechime nu contează
Că nu-i contabilizăm
Însă ce-ai făcut primează
Și asta analizăm.

Să trecem la recompense
Partea cea mai specială:
Cocktail servit de negrese
Evident în pielea goală.

Banii curg la dozator
Numai hârtii de cinci sute
Și îți dăm calculator
Cu boxe ce nu-s pe mute.

De sunteți deja echipă
Lucrurile-s și mai bune
Vă servim calcan la plită
Și-nghețată cu alune.

După prima zi de muncă
Sigur vei realiza
Că de fapt totu-i o luptă
Și nu ai în ce poza.

Eu de scriu aceste vorbe
Nu halesc ce-am scris mai sus
Nici de-mi pui în față probe
Ștampilate de Iisus.

Însă pot să zic că-i bine
Știind cum se-nvârte piața
Și repet: dacă vă ține
Pe măsură e răsplata!

 

Context:

Noua campanie Zizin spune așa: Dă cu pace!

 

 

De în viață ai probleme
Cu oricine și oriunde,
Scoate o foiță, nene,
Și nu te zgârci la frunze!

În familie dăm cu pace,
Tragem dublu și pasăm,
Ne crește și carapace
De la cât de mult fumăm.

Gura ni se face pungă,
Tata are cap de vultur,
Surioara e-ntr-o dungă,
Eu tricou de resturi scutur.

Totul pare sec și aspru –
Ce ar merge-acum o apă!
Frățiorul e măiastru
Și o vorbă bună-i scapă:

“Dragii mei, vă dau cu pace!
Da’ mi-e sete de mă arde.
Adă, fra’, Zizinu-ncoace,
Că stamina simt că-mi scade!”

Și desfacem butelcuța,
Bem cu sete, facem spume.
Apare și bunicuța,
Ia un gât și-apoi ne spune:

“Dau cu pace la băieții,
Pasați bluntu și Zizinu’,
Că-s cam fazi aici pereții
Și i-aș decora cu gându’!”

Animalele sunt bine
Când la ușă bate garda,
Panica la toți le vine
Și-n veceu aruncă iarba.

Ușa sare până-n zare,
Băieții intră în forță,
Doi cu ochii pe cătare,
Plus un caporal cu torță.

“Jos, culcat, lasă Zizinu’!”
Urlă caporalul Alex.
Restu caută-ncontinuu,
Găsesc 5 dolari și-un Rolex.

Acum sunt la închisoare
Pentru că au posedat
3 kile Zizin și-o floare
Din care au tot fumat.

Acum dau cu toții pace
Cu băieții mai bronzați.
Oricum 5 ani n-au ce face,
Grijă la ce consumați!

Context:

Un screenshot al unui banner:Screen Shot 2014-06-02 at 09.17.06

 

Mulți se-ntreabă când se-mbată
Sau când somnul nu mai vine
“Unde am să merg eu, tată?
Căci să mor numai nu-mi vine.”

Rușii vin și iară pleacă,
La TV găsești de toate,
Internetul o să-ți placă,
Vrei să mergi odată-n State.

Dar cu timpul nu-i de glumă,
El măsoară impasibil,
Tot ce mișcă el rezumă
Și și-o arde invizibil.

Ana era o fetiță,
Avea mere pe la școală,
În plete avea fundiță
Și scria frumos pe coală.

A crescut puțin mai mare –
Vama Veche prima oară,
Dar ea nu-i o oarecare
Și nu vrea de-acum să moară.

Banii-s buni, iar munca-i muncă,
Seara Gaia sau Control,
Sandviciuri cu unt și șuncă
La prânz pe stomacul gol.

Azi Ionuț, mâine Marcel,
Cocaina pare bună;
Și-ar dori un băiețel,
Dar nu cu unu’ de-o lună.

Și se-mbată la Mamaia –
Răsăritul prins pe plajă
E mai high ca la Sinaia,
Observă spărtură-n ojă.

Ăsta e doar începutul.
Cărămizi încep să cadă,
Parcă o doare și gâtul,
Iar viața îi pare fadă.

“Tu ce vrei să faci, măi fată,
Când îi fi babă cu coc?
Cine crezi c-o să te scoată
Când la 65 stai la bloc?”

Ana scoate telefonul,
Să scape de vocea dură,
Pe știri iute-aleargă scrollul
Când reclama-i dă în gură!

“Dacă ai bani, rezolvi totul,
Iei bilet chiar și în rai.
Când în grave o să-ți pui hoitul,
Vei simți de ce-o să-i dai!

Căci dacă plătești de-acum,
Grave de aur te așteaptă,
Unde compensezi, îți spun,
Deci plătește, fii deșteaptă!”

Ana se dezmeticește,
Iarba și alcoolul pleacă.
Are-un gând ce-o mulțumește,
Că doar ea nu e o bleagă!

Luni la 10-i la Obor
Și contractul îl semnează.
La sediul cel primitor
Loc în grave i se păstrează.

Căci ea vrea pe la apus
Să cânte la mandolină,
Ochelari și cocu-n sus
Să îi facă moartea lină…

…Ca-n reclama de mai sus.

Context:

MORŢ e un cuvânt inventat de Adi Roşianu. Când eşti supărat, zici MOOORŢ! Când eşti bucuros, zici MOORŢ. În loc de Aha!, zici MORŢ. MORŢ e noul „blană”.

mort

 

La 10 dimineaţa,
La Saatchi suntem MORŢ
Nouă ne place viaţa,
Dar muncim până COPŢ

La prânz mergem la masă,
În cor noi zicem MOOORŢ!
Mâncarea e o plasă,
Vomăm direct pe ŞOORŢ

Apoi mai dăm o bilă,
Dar ceasul sună… MORŢ!
Mai dăm cu aspirină
Afară după COLŢ

Acum se face patru,
Băgăm ca nişte MORŢ
Job order nou în cadru…
Ca baba fără SOŢ

Şi soarele se duce,
Din firmă ies toţi MORŢ
Iar seara ne aduce
Fiecăruia ce îşi dorește: de la o canapea cu un serial mai mult sau mai puţin bun până la o masă bună, sex, hobby-uri, droguri, lectură sau chiar şocuri electrice.

 

Context: Am răcit like a motherfucker. Am card Premium Plus la Regina Maria. Sun să cer un medic.

Aseară acas’ la Meghe,
Dă-i cu whisky de 8 ori.
Apoi cu berea de veghe;
Băieții fumează flori.

Trotil să previn răceala
Ce de ieri dădea târcoale.
Dar la două-mi vine boala
Febră, muci și corpul moale.

Vin la muncă, deci încerc
Cât de cât să funcționez
Dar parcă mă-nvârt în cerc
Mi-e greu și să butonez.

Dar la firma cu mult soare
Avem card la Reginuță
Premium Plus; deci da, se sare
Chiar de trag o bășinuță!

Pun mâna pe celular
Și formez încrezător
Cu durere-n mădular
Cer medic aleator.

Dar să vezi surpriză, bro!
Căci operatorul spune:
“Unde te grăbești, mă? Hoo!
Tu chiar crezi că e pe bune?”

Și m-asistă el pe loc:
“Premium Plus e de fapt Minus.
Doctori nu avem pe stoc
Oricum nu-i mortal la sinus.”

Stau ca prostu și mă uit
În timp ce tripez pe febră
La cardul cel lăcuit
Cu aspect luxos…o zebră?

Realitatea se destramă
Zebra aleargă pe card
Premium Plus pe ea o cheamă
Tot mai rău încep să ard.

Și-mi imaginez o lume
Plină de hapsâni și hoți
Ce pozează-n prinți și zâne
Să ne ia banii la toți.

Păi să vezi când m-oi trezi
Cum desfac frumos contractul
Chiar dacă nu ai să crezi,
Căci acu-i semnat cu dracul.

Alexandra mă salvează
Cu apă și pastiluțe
Pe când Regina dansează
De la multe cafeluțe.

%d bloggers like this: