Masochism, traume şi teancuri de bani

Context: „Căutăm copywriter

Muncitor, prolific şi pasionat. Pe insight, nu pe exagerări. Dotat cu pană măiastră, bun simţ şi responsabilitate. Proiectat să reziste şi la broşuri, şi la deadline-uri scurte, şi la pretenţii absurde repetate, şi la exigenţă maximă.

CV-uri şi portofolii la jobs@XXX.advertising.ro cu menţiunea COPY. Blazaţii şi cei interesaţi de îmbogăţire rapidă sunt încurajaţi să NU aplice.”

 

Creativul tre’ să fie
proiectat inginereşte –
mintea-i toate să le ştie,
să scrie până plezneşte.

„Practic, noi ne dorim Totul!
Doamne, vrei să te-angajăm?
Dar să ştii: te joci cu focul!
Prestezi sau ne supărăm!”

Ăştia, frate, sunt în stare
s-angajeze pe Ainştain
şi să-i bage multă sare
în anus că n-a scris fain.

Nu mai zic de exigenţă
şi să revenim puţin.
Dincolo de experienţă,
ce dânşii cred că obţin:

Creier mare cât un munte,
cu o minte ce luceşte.
Deci un om ce poate multe
scoate aur când munceşte.

E ok să vrei dintr-astea,
tu angajator fiind,
dar să vezi acu’ năpastă,
cât vrei tu să dai la schimb:

Bani fix pulă, că e criză,
broşuri care NU blazează,
să stea 24-n priză,
treaba lui dacă prizează.

Şi mai vrei mai mult de-atâta:
să-i ceri tot ce e absurd,
repetat în cap cu bâta,
să-l loveşti pân’ vine SMURD.

Vreau să ştiu cine e geniul
ce se-aruncă-n interviu.
Poate vreun şomer de genul:
„Hai că văd io cum scap viu.”

Păi se poate, mă băieţi,
să faceţi din copywriteri
sclavi ce-n timp ajung demenţi,
în loc să devină fighteri?